Industria României: ramuri, centre industriale și energie — rezumat BAC

Pe scurt: cum a evoluat industria

Industria modernă a României s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și mai ales în perioada interbelică, dar cea mai rapidă creștere a avut loc în perioada comunistă, printr-o industrializare forțată: s-au construit mari combinate siderurgice, chimice și de construcții de mașini, adesea fără o bază reală de materii prime sau de piață.

După 1990 a urmat o etapă de restructurare: multe întreprinderi nerentabile s-au închis, altele au fost privatizate, iar numărul angajaților din industrie a scăzut puternic. În același timp au apărut investiții străine importante, mai ales în industria auto, componente electrice și electronice și servicii IT. Astăzi, industria are o pondere mai mică în economie decât serviciile, dar rămâne un sector esențial pentru exporturi.

Industria energetică

Petrolul și gazele naturale

România are o lungă tradiție petrolieră: în 1857 a apărut în statisticile internaționale ca una dintre primele țări producătoare de petrol, iar Bucureștiul a fost printre primele orașe iluminate public cu petrol lampant. Zăcămintele se află în Subcarpați, Podișul Getic, Câmpia Română, Câmpia de Vest și pe platforma continentală a Mării Negre. Principalul centru de prelucrare este zona Ploiești (rafinăriile Petrobrazi și Petrotel), iar cea mai mare rafinărie este Petromidia de la Năvodari, lângă Constanța.

Gazele naturale (gazul metan) se extrag mai ales din Depresiunea colinară a Transilvaniei (zona Mediaș, Târnăveni, Sărmășel), dar și din Câmpia Română, Moldova și Marea Neagră, unde se dezvoltă proiectul de exploatare Neptun Deep.

Cărbunii

Huila, cărbunele superior, provine din Depresiunea Petroșani (Valea Jiului). Lignitul se exploatează în carieră în nordul Olteniei (bazinul Motru–Rovinari, în Podișul Getic) și alimentează termocentralele de la Rovinari și Turceni. Mineritul de cărbune este în declin, în contextul tranziției energetice a UE.

Producția de energie electrică

• Termocentralele — pe cărbune (Rovinari, Turceni) și pe hidrocarburi (în marile orașe);
• Hidrocentralele — Porțile de Fier I, pe Dunăre, construită împreună cu Iugoslavia și dată în folosință în 1972, cea mai mare din țară; pe râurile interioare: Lotru-Ciunget (pe Lotru), Vidraru (pe Argeș), Bicaz-Stejaru (pe Bistrița, cu lacul Izvorul Muntelui), plus salba de hidrocentrale de pe Olt;
• Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă — singura din România, cu două reactoare de tip CANDU (unitatea 1 în funcțiune din 1996, unitatea 2 din 2007);
• Surse regenerabile — parcurile eoliene din Dobrogea (cea mai mare concentrare din țară) și parcurile fotovoltaice din sud.

Metalurgia

Siderurgia (producția de oțel) are cel mai mare centru la Galați, unde combinatul a fost amplasat la Dunăre pentru a primi minereu de fier și cărbune cocsificabil importate, aduse pe apă. Alte centre tradiționale sunt Hunedoara și Reșița, în apropierea vechilor zăcăminte de fier din Munții Poiana Ruscă și Banatului. Metalurgia neferoasă are ca centru principal Slatina (producția de aluminiu), iar în trecut zona Baia Mare a fost importantă pentru prelucrarea minereurilor neferoase.

Construcțiile de mașini

Este ramura cea mai importantă pentru exporturile actuale. Industria auto are două centre majore: Mioveni, lângă Pitești (uzina Dacia, parte din grupul Renault din 1999) și Craiova (uzina Ford). În jurul lor s-a dezvoltat o rețea largă de furnizori de componente, mai ales în vestul și centrul țării (Timișoara, Arad, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca). Alte subramuri: construcția de vagoane (Arad), de nave (Constanța, Mangalia, Galați, Tulcea, Brăila), echipamente electrice și electronice, industria aeronautică (Brașov, Craiova, Bacău).

Industria chimică și alte ramuri

Industria chimică și petrochimică folosește petrolul, gazele naturale și sarea: petrochimie la Ploiești și Năvodari, îngrășăminte chimice pe bază de gaz metan la Târgu Mureș, industria clorosodică pe baza sării la Râmnicu Vâlcea. Alte ramuri importante:

• industria lemnului — în zonele montane și submontane (Suceava, Reghin, cunoscut pentru instrumentele muzicale, Sighetu Marmației);
• industria materialelor de construcție — fabrici de ciment în zonele cu calcar;
• industria textilă și a confecțiilor — răspândită în multe orașe, bazată tradițional pe forță de muncă numeroasă;
• industria alimentară — prezentă în toate regiunile, legată de producția agricolă;
• IT și industriile bazate pe cunoaștere — București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov.

Cum apare la BAC: industria se verifică de obicei prin asocieri: un oraș marcat pe hartă și ramura lui industrială, un râu și hidrocentrala de pe el, o unitate de relief și resursa extrasă din ea. Pot apărea și cerințe de explicație, de tipul „explicați amplasarea combinatului siderurgic de la Galați". Greșelile frecvente: confuzia dintre huilă (Valea Jiului) și lignit (Oltenia), plasarea hidrocentralei Vidraru pe Olt în loc de Argeș și scrierea unei liste fără explicație acolo unde se cere o relație cauzală.